Trecut de căcat am avut, prezent de căcat avem, bine măcar că nu avemnici un fel de viitor

 Este o replica pe care a zis-o Horatiu Malaele intr-unul din cele mai frumoase spectacole pe care le-am vazut “Caramitru, Malaele: cate-n luna si in stele”. 

Este o replica potrivita si pentru generatia mea, cei nascuti in ’86. Acum deja imi imaginez cum unii dintre voi isi calculeaza cati ani aveau ei in 86 si se gandesc ca tocmai eu, care am doar 26 de ani si care aveam 3 ani la Revolutie, m-am gasit sa ma vait. Intr-adevar nu imi amintesc nimic, dar sunt altele pe care mi le amintesc bine: suntem generatia Cernobil care daca a avut noroc sa scape de radiatii a fost lovita din plin de invazia supermarketurilor. Ne-am stricat dintii cu dulciurile la kg, plamanii cu tigarile vandute la bucata, iar alcoolul se vindea la liber in orice bar. Parintii, fascinati de posibilitatile pe care le oferea noul sistem bancar visau la electrocasnice, la imobiliare, la “tun-uri” in afaceri. Unii s-au si imbogatit si au aparut primii copii de parveniti care primeau note mari pentru ca parintii parveniti sponsorizau scoala. Apoi nu a mai fost suficient si era mai simplu sa iei note bune ducandu-te la meditatii. Profesorii au inceput sa simta diferenta in buzunar si au pornit sistemul “educatie pe banda”. Eram grupe si de cate 14 copii, toti ne pregateam pentru ceva ce nu mai existase niciodata: examenul de capacitate.  Orele de sport, desen, muzica s-au redus maxim. Erau fara potential de meditatii, deci nu aveau rost. Educatia pe banda a continuat, s-a dezvoltat puternic cat timp am fost eu in liceu. Am ajuns la apogeul industriei educatiei “admiterea la facultate pe baza de dosar” unde doar locurile la buget erau limitate, la taxa intra oricine. Ne-am trezit ca eram mii de studenti din provincie cu doar cateva sute de locuri in camine. Am fost nevoiti sa inchiriem apartamente la gramada, sa ne cautam de lucru, sa muncim orice doar pentru a fi in Bucuresti. Educatia pe banda a continuat si am fost prima generatie la care master-ul a fost obligatoriu. Aproape toti lucram in timp ce eram la master.

 Suntem generatia care in cel mai scurt timp posibil a prins extremele pietei muncii.  ,De la “Da-i ma dracu cu pretentiile lor, o sa ai timp tooooaaaata viata sa muncesti”, la “Lasa frate, nu te mai vaita, bine ca ai de lucru. Stii ce rau e sa stai degeaba, te urci pe pereti”.

Educatia este doar una din categoriile in care am fost “val de test”.

Suntem de asemena generatia cu credite, cu sahorma la fiecare colt de strada, cu dureri de spate. Suntem generatia care citeste carti printre stiri, suntem dependenti de telefon, de like-uri, de tehnologie.

In acelasi timp ma uit in jur si vad ca facem parte din cei care iau initiativa, care au pasiuni, care au capacitate mare de munca, care vorbesc deschis despre orice. Suntem printre cei care stiu unde sa caute informatia si nu le este teama sa o dea mai departe. Suntem activi, uniti si incepem usor, usor sa ne orientam prin ceata groasa.

On va voir ce va urma cu noi!

Ce purtam vara asta?

Un zambet larg si o doza de optimism. Planuri de vacanta, un tricou comod si o carte captivanta. Un curs de dans, o cura de slabire. Un sal pe care sa-l putem intinde pe iarba intr-un parc colorat de flori, nu de oameni. Un parfum fresh, o piele curata si pantofi comozi. Un bronz. Un corp antrenat, o minte libera, o fata odihnita. Un evantai in metrou, 2 invitatii la spectacol, 15 lei pentru o limonada buna dupa. Un bagaj de-o noapte tot timpul in masina. Bere rece in frigider, inghetata in congelator, capsune pe masa, flori de tei si de soc la uscat ,flori de camp in vaza din dormitor. O draperie groasa, un balansoar. Roaba de Cultura.O alunita sexi, buze hidratate si ata dentara. Un suflet de mana, o umbrela cu buline pentru doamne, o palarie sic pentru domni.

Cam astea cred eu ca sunt tendintele. Va doresc o vara la moda!

Locuri dragi intrate la apa

Mereu mi-a placut sa fug din oras, sa ma pierd prin natura. Era frumos si “la bloc”, eram multi copii si tot timpul aveam cu cine sa ies “pe-afara”. Nu-mi placea insa ca acest “pe-afara” era un teritoriu foarte bine delimitat: era un spatiu cu mult beton, in care nu circulau masini, pe care mama trebuia sa poata sa il supravegheze de la geam si in care eu sa aud cand ma striga la masa.

La “tara” era cu totul altfel: avem o casa mare in care ne jucam pititea, o curte si mai mare in care ne jucam “Imparate cat e ceasul”. In spatele casei aveam un deal pe care dura o vesnicie sa il urci, facem 3 popasuri pana in varf. Luam tot timpul apa si ceva de mancare cu noi, asa de greu era sa ajungi in varf. In fata casei avem un lac. Cand voiam sa facem o excursie pe cinste, mergeam pe marginea lui pana la capat. Cateodata tata umfla barca si vasleam pana in mijlocul lui. Totul putea sa dureze chiar si o zi intreaga!

De Paste am venit acasa. Casa e micuta, gandita initial “de vacanta”. In spatele ei este dealul pe care l-am urcat din nostalgie. Cu toate ca ne-am oprit de cateva ori sa admiram peisajul, am facut 15 minute pana in varf. Aseara m-am gandit ca mi-ar prinde bine o alergare inainte de ospatul de la 12 noaptea. Am ales sa merg pe marginea lacului. Aplicatia mi-a dat 2,4 km pana in capat. In timp ce ma intorceam am auzit niste vecini vorbind: ziceau ca zilele astea vor sa traverseze lacul inot.

M-am tot gandit ce s-a intamplat cu toate locurile astea. Au intrat toate la apa?

Azi dimineata ne-am dus la bunici. Cum ne-au vazut au inceput sa se mire de cat de schimbati suntem, de cat de mult timp a trecut de cand nu ne-au vazut. Ne-au spus apoi ca au batut drum lung pana la biserica, ca slujba a durat cateva ceasuri, ca sunt ingrijorati ca au atat pamant pe care nu mai pot sa-l munceasca.

E clar ca totul va deveni mare din nou! Cand toata fericirea mea va fi legata de un loc si o mana de oameni cu siguranta totul va redeveni mare. Deocamdata ma bucur ca am avut timp sa ma uit in jur sa vad toate aceste locuri mici si sa ascult oameni dragi vorbind despre lucruri mari.

Stiri una si una

Saptamana aceasta m-au amuzat teribil diferite mesaje, stiri, statusuri, etc. Ce e drept, mai rar se nimereste 1 Mai in saptamana patimilor!
Prima stire a venit de la Ziarul Financiar, care ne-a anuntat ca in weekend turistii au putut alege intre a face plaja la mare sau a schia pe partiile din Bucegi, unde stratul de zapada este de "aproape cativa centimetri".

A doua a venit de la prietenul nostru Mc Donalds, care a anuntat in postul Pastelui lansarea meniului Mc Mici. Astfel, toti oamenii care au fost puternic afectati de legea interzicerii gratarului pe marginea drumului, pot veni acum pe terasa la Mc Donalds, sa savureze niste Mc Mici.

Pe al treilea loc se afla statusurile de pe facebook de genul: "La denii" sau "La spovedit". Nu stiu ce ar trebui sa fac? Sa dau like? Daca dau share e ca si cum am fost si eu la denii? Oricum, daca vreti sa ajungeti si nu stiti cum si cand se intampla slujbele sau nu stiti ce rugaciuni e bine sa rostiti in perioada asta, Bisericile s-au unit cu tehnologia si au facut cateva aplicatii pentru Smartphone. De exemplu, prin aplicatia Manastirea Curtea de Arges te bucuri de "reminder pentru fiecare rugaciune in parte." Deh, omul cat traieste, invata!

In concluzie, saptamana aceasta am stat destul de mult pe net, m-am bucurat de o capitala mai libera si mai aerisita, insa mi-a fost tare dor de sinceritatea unui val izbindu-se de mal, de puritatea soarelui rasarind din mare pe Bolero, de pacatosii frumosi zgribuliti pe plaja in jurul unei sticle de vin.

Sarbatori fericite!

Termitele tacerii

            Hmmm… Un titlu de poveste propus pe Facebook mai demult. 

Sa se refere oare la starea de spirit de dupa Sarbatori, cand desi suntem toti, nu suntem cu nimeni?

Sau la singuratatea de acasa, singuratatea in doi, singuratatea din noi.

La mine termitele tacerii stau in servetele de masa, asezate cu grija in asteptare. Pe perna, imi tipa in ureche, inainte sa ma culc. In zatul de cafea uscat, in lumanari, in prajituri, intr-un pahar gol pe o masa. Sunt termite bune, ca niste injectii, ma ciupesc si apoi imi este mai bine. Stiu de boala, o traiesc, cred si sper in vindecare. De multe ori ma ajuta sa ma mobilizezi, sa schimb ceva sa fie mai bine.

Apoi sunt celelalte termite, ascunse in sursele de zgomot puternic, care ma fac sa fug de mine, care imi distrug tacerea adanca dintr-o dimineata insorita. Tacerea ar putea sa ma faca sa fiu mai buna in ziua aia, sa nu critic, sa zambesc, sa cred, sa creez, sa impartasesc.

Cateodata nu pot! Sunt termintele de pe Facebook care construiesc invidie, cele de pe Google - indiscretie, de la televizor agresivitate, din metrou inegalitate, de la munca competitivitate, din oameni anonimitate, din mine fuga de identitate, din corpul meu insecuritate, din mintea mea lasitate, din inima mea rautate, din zambetul meu falsitate, din tine pasivitate…

Acoperiti-mi urechile, vreau o sansa!

Cinci fete cu defecte perfecte

           Azi m-am gandit sa scriu despre lucrurile perfecte inghesuite in mintea mea. Nu le dau context pentru ca nu au, nu le filtrez in cerneala si randuri, nu le descriu amanuntit, doar le enumar militareste. Doar ganduri date pe razatoare pana mi se face somn.

Cafea fierbinte dimineata, apa rece de izvor, doua pahare de vin pe o patura in parc.

Semineu,ploaie de vara, ploaie de stele.

Trec pe langa o usa, dinauntru se aud hohote de ras. Dupa alta se face dragoste, la mine in brate, cu capul pe umar, doarme un copil. Altul se da in leagan.

Miros de placinta in casa. Bucuria unui caine cand ajungi acasa. Bucuria unui parinte cand ajungi acasa.

O surpriza. Un telefon de ce mai faci, un pahar de bere.

Un mesaj pitit intr-un buzunar.

O zi de toamna, o banca de lemn, ghemuita intr-o patura cu o carte buna si un ceai fierbinte. O casa cu verdeata si cu banca.

Un om sincer, un zambet larg.

Nota 10, nota 4.50.

Complimente primite de la un strain.

O casa batraneasca cu beci racoros. In beci multe borcane.

Un peisaj. Amintiri din 4 anotimpuri cu acelasi om.

Un dus.

Mirosul de vechi, miros de nou. Pamantul privit de sus, cerul privit de jos,. Orasul de sus, tavanul de jos intr-o noapte cu fluturasi.

18 lumanari pe tortul tau, 80 de lumanari pe un alt tort.

Un sat linistit, un oras zgomotos. O masina puternica sa ma duca departe, o plimbare pe jos aproape de casa, inainte de masa.

 Cirese mancate din copac. Copacii desi, umbrosi cu vasc in ei. Sarutul sub vasc.

Sarutul copilaros dintre 2 adulti. Maturitatea povestilor de dragoste dintre copii.

O scrisoare primita prin posta, printre facturi si pliante.

O noapte la hotel, la 3 strazi de casa ta.

O inghetata vara, un ski de primavara, o zi insorita de iarna. Un om de zapada cu ochi de carbune si nas portocaliu vegetal. 2 copii care imping lsa un bulgare de zapada.

Toate de mai sus nu sunt decat 5 fete cu defecte perfecte, cu vieti prinse in gamalia unui ac, tinut deasupra unui foc puternic.

Randuri cu oximoroane cotidiene, dulci amaruri din realitati imaginate cu si despre noi!

Putere de cumparare, putere de vindecare

 Mi-as cumpara un suflet. Sa-l vindec pe-asta. Mi-as lua un suflet bun, ca ala pe care il invidiez acum cu sufletul asta rau.

Ca in fiecare dimineata, azi in metrou am citit stirile pe telefon. Una aparte mi-a atras atentia, era despre puterea de cumparare. Va creste. Ne va umple de bine. Nu o sa mai mancam cartofi prajiti cu branza rasa, toti patru, intinsi pe jos in garsoniera, vom manca icre negre, fiecare in living-ul lui.

Cu puterea asta de cumparare mi-as lua o dependenta. Am luptat atat pentru independenta incat mi-am ratat sansa si dreptul la o dependenta gratuita. Mi-ar placea sa fiu dependenta de legume si de un om. Sa stam seara in pat, sa citim si sa rontaim la morcovi. Sa ascult zgomotul facut de doua guri mancand morcovi si castraveti. Noi doi, impreuna cu morcovii nostri am trai o tacere activa. Acum e o tacere pasiva. O inghetata se topeste intr-un castron pe masa mea. La el se umple cada.

E timpul sa ma culc. Trebuie sa ma odihnesc. Maine este o alta zi in care trebuie sa ma trezesc devreme sa pot sa imi platesc rata la independenta.

A mai trecut o zi!

Coursera - cursuri gratuite de tot felul

In ultima perioada sunt tot mai multe universitati care pun la dispozitia publicului cursuri din diferite domenii. Accesul este gratuit, iar cursurile par mult mai ok decat ce avem noi. Daca sunteti interesati accesati https://www.coursera.org, va inregistrati si va inscrieti la unul sau la mai multe cursuri. Fiecare are o scurta descriere si un timing. Azi m-am inscris si eu pentru cel de Nutrition, Health, and Lifestyle: Issues and Insights al Universitatii Vanderbilt care va incepe pe 6 mai. Scriu impresii cand il incep :)

Bacania Coco

Am avut o seara minunata din 3 motive.

 Primul este ca m-am vazut cu o prietena care imi da tot timpul o stare de bine. E genul de om care ma captiveaza cu povesti, ma inveseleste, ma asculta si de care mereu ma despart cu promisiunea ca nu o sa mai lasam asa de mult timp sa treaca pana ne revedem. Stiti si voi probabil cum e!

Al doilea este ca am fost intr-un loc special, la bacania Coco. E o casa frumoasa, veche, in care imediat cum ai pasit iti fug ochii in toate directiile: numai rafturi pline de bunatati, de la zacusca de casa la branza frantuzeasca si biscuitii cu parmezan si masline preparati special pentru bere. Le poti lua acasa sau le poti servi acolo, daca vrei. Trebuie doar sa urci pe scarile inguste de lemn, sa treci pe langa birou si sa te asezi comfortabil la masa mare din “sufragerie”. In loc de cartile din biblioteca, gasesti o colectie frumoasa de vinuri… tot pentru inspiratie. In cateva minute bacanul barbos si simpatic ne aduce tortul de mac si vinul comandat si “ne inchide usa”. Delicios, comod, discret,numai bun pentru povesti. M-a facut asa sa imi amintesc de casele frumoase cu incaperi inalte, de serbetul de trandafiri langa paharul de apa rece.

Al treilea motiv este ca am ales sa ma intorc acasa pe jos. Miros de primavara, de iarba proaspat taiata, de flori, oameni care alergau,mergeau pe biciclete.

Imi mentin starea mancand cu o lingurita mica dintr-o cutie mare de inghetata :) 

Bacania Coco o gasiti pe facebook aici:http://www.facebook.com/bacaniacoco 

Ganduri ignorate

 Avem ganduri izvorate din impulsuri, generate la randul lor de nevoi, ganduri de care ne batem joc. Le stricam asa cum stricam vinul cu apa, dragostea cu casatoria, copiii cu ambitiile parintilor, societatea cu manele, fotbal si telenovele.

Am visat frumos. Eram la mare. Respiram briza, priveam rasaritul, tremuram de frig si fericire. Am dormit cu geamul deschis. Poate d-asta!

Pun de cafea. Intr-o farfurie zobesc o jumatate de banana, adaug 100 g de branza dulce si 5 linguri de cereale. Apa fierbe. In timp ce caut un prosop sa iau apa de pe foc imi vine un gand: sa plec la mare imediat dupa ce imi termin de baut cafeaua. Sa dau 2-3 telefoane, sa nu ma acuze lumea ca nici macar nu am intrebat si cum toti, luni la ora 7 dimineata, vor zice ca sunt nebuna, sa plec singura la mare.

As fugi pentru rasarit, pentru briza, pentru senzatia de racoare, pentru realitatea si perfectiunea unei clipe, mult imaginate.

Nu imi pasa ca plec singura, vor fi atatia carora sa le povestesc.

Sun la munca. Obtin invoirea cu rezerve. Ma apuc sa fac bagajul. Nu imi gasesc costumul de baie si rochita alba. Intru repede pe net sa vad cati bani mai am pe card. Imi ajung. Dau 4 telefoane, sunt refuzata cu argumente bune.

Strang bagajul, sting lumina din baie, incui usa, fug pe scari, ajung in masina, pornesc motorul si ma opresc. Pe bord imi apare ca mai am benzina pentru 138 de km. Incep sa calculez: 250 -300 lei ma va costa doar benzina. Parca nu mai e asa cool sa plec singura la mare. Ar mai fi si altele: 2 zile de concediu in minus, condus singura 8h, cumparat costum de baie si crema de soare, mancat nesanatos, baut rezervat, priviri urate miercuri la munca, mirarea si neincrederea iubitului meu… toate pentru un cacat de vis cu briza, rasarit si senzatie de rece, venita probabil de la furtuna de azi-noapte.

Nu se merita.

Ma dau jos din masina, ma uit la oamenii grabiti din jurul meu, mut bagajul in portbagaj, incui masina si cobor la metrou. Ma amestec cu multimea. Ma topesc in ea. Gandurile mele se amesteca cu ale lor. Imi reiau fata somnoroasa si trista de luni dimineata. In coltul gurii imi apare un zambet. Ce reactie va avea lumea la birou, cand apar inainte de inceperea programului dupa ce i-am sunat ca nu vin 2 zile? 

Iau pranzul cu un coleg. E ziua lui de nastere. Imi spune ca de ziua lui ar vrea sa se suie in masina si sa plece singur la mare. S-ar invoi ca doar e ziua lui de nastere!

Marti dimineata il vad la birou. Ce ciudat ar fi fost sa lipsim amandoi, sa ne trezim amandoi pe plaja dimineata fara sa stim unul de celalalt!

Mai bine ca nu am plecat, ieseau asa niste barfe! Si pentru ce? Pentru niste tampite de ganduri?!

Candva, demult si eu m-am pierdut intr-o stare de bine

De ce, ce? Am uitat.. Sunt indragostita!

Cel mai frumos si mai bun, omul este cand se indragosteste.
In primul rand, e cel mai bun actor. Repeta in oglinda, se aranjeaza, interpreteaza. E si poet, filozof, critic (de alti actori mai ales), scriitor (de sms-uri), artist (pe Facebook).
Amuzant este cat de mult iubeste animalele. Orice maidanez e adorabil, il mangaie cu afectiune, cu teama in suflet de capuse si purici, dar cu un zambet larg, afectiv. Celalalt zambeste si el. Lumea se imparte la doi…si-un maidanez.

Are insomnii! E doar visitor, dar uita sa inchida ochii de fericire. Proiecteaza pe pereti clipe, gesturi, chipuri.

Brusc realizeaza cat de mult isi iubeste familia. Fireste, atunci cand familie inseamna cea din care provine, nu cea in care se afla. Viziteaza impreuna rude indepartate, isi aduce aminte cu nostalgie de locurile si oamenii cu care a copilarit.

Cocosatul se indreapta. Ursuzul rade. Eu scriu. Voi?

Omul indragostit e si doctor. Stie sa panseze, sa deinfecteze, sa vindece cu pastille de prin casa, sa prepare leacuri babesti.

Tamplar. Electrician. Instalator.

Bucatar. Chiar si cand nu ii iese deloc, el se simte atragator in stangacia lui. Intentia conteaza, nu? Mai mult decat casa care arde, suntem indragostiti, arsi si patrunsi bine pe dinauntru.

Zgarcitul face cinste.

Workoholic-ul pleaca la 6 de la munca.

Lenesii se apuca de sport. Zilnic, nu asa in gluma! De fapt ei au facut mult sport la viata lor, doar ca in ultimul timp … (completati voi). E o placere sa inote, sa alerge, sa mearga pe bicicleta. Va fi placere precis dupa ce vor mai slabi sau se vor mai antrena.Numai sa dureze dragostea cat planificarea.

Fotografi! Oriunde cu placere. Bateria sa tina. La aparat, telefon, camera. Amandoi sunt minunati, merita un loc pe desktop la laptop si la telefon, pe perete, pe birou, langa cruciulita din masina, langa icoana din casa, pe tricou, pe breloc.

Brusc redevide copil. Se fastaceste, se alinta, se supara, se impaca. Isi ia jucariile si pleaca, plange, isi cere iertare, imparte, daruieste, e pur, curat, inundat de… o stare de bine.

E frumos, nu-i asa?