Termitele tacerii

            Hmmm… Un titlu de poveste propus pe Facebook mai demult. 

Sa se refere oare la starea de spirit de dupa Sarbatori, cand desi suntem toti, nu suntem cu nimeni?

Sau la singuratatea de acasa, singuratatea in doi, singuratatea din noi.

La mine termitele tacerii stau in servetele de masa, asezate cu grija in asteptare. Pe perna, imi tipa in ureche, inainte sa ma culc. In zatul de cafea uscat, in lumanari, in prajituri, intr-un pahar gol pe o masa. Sunt termite bune, ca niste injectii, ma ciupesc si apoi imi este mai bine. Stiu de boala, o traiesc, cred si sper in vindecare. De multe ori ma ajuta sa ma mobilizezi, sa schimb ceva sa fie mai bine.

Apoi sunt celelalte termite, ascunse in sursele de zgomot puternic, care ma fac sa fug de mine, care imi distrug tacerea adanca dintr-o dimineata insorita. Tacerea ar putea sa ma faca sa fiu mai buna in ziua aia, sa nu critic, sa zambesc, sa cred, sa creez, sa impartasesc.

Cateodata nu pot! Sunt termintele de pe Facebook care construiesc invidie, cele de pe Google - indiscretie, de la televizor agresivitate, din metrou inegalitate, de la munca competitivitate, din oameni anonimitate, din mine fuga de identitate, din corpul meu insecuritate, din mintea mea lasitate, din inima mea rautate, din zambetul meu falsitate, din tine pasivitate…

Acoperiti-mi urechile, vreau o sansa!