Hmmm… Un titlu de poveste propus pe Facebook mai demult.
Sa se refere oare la starea de spirit de dupa Sarbatori, cand desi
suntem toti, nu suntem cu nimeni?
Sau la singuratatea de acasa, singuratatea in doi, singuratatea din noi.
La mine termitele tacerii stau in servetele de masa, asezate cu grija in
asteptare. Pe perna, imi tipa in ureche, inainte sa ma culc. In zatul de cafea
uscat, in lumanari, in prajituri, intr-un pahar gol pe o masa. Sunt termite
bune, ca niste injectii, ma ciupesc si apoi imi este mai bine. Stiu de boala, o
traiesc, cred si sper in vindecare. De multe ori ma ajuta sa ma mobilizezi,
sa schimb ceva sa fie mai bine.
Apoi sunt celelalte termite, ascunse in sursele de zgomot puternic, care
ma fac sa fug de mine, care imi distrug tacerea adanca dintr-o dimineata
insorita. Tacerea ar putea sa ma faca sa fiu mai buna in ziua aia, sa nu
critic, sa zambesc, sa cred, sa creez, sa impartasesc.
Cateodata nu pot! Sunt termintele de pe Facebook care construiesc invidie, cele de pe Google -
indiscretie, de la televizor agresivitate, din metrou inegalitate, de la munca
competitivitate, din oameni anonimitate, din mine fuga de identitate, din
corpul meu insecuritate, din mintea mea lasitate, din inima mea rautate, din
zambetul meu falsitate, din tine pasivitate…
Acoperiti-mi urechile, vreau o sansa!