Bucuria de a dărui

Atunci când oferi un cadou, când ajuţi un om sau îi faci o surpriză, pentru cine o faci?

 

Acest “pentru cine” are câteodată o importanţă mai mare decât gestul în sine. 

Pentru unii oameni, a te lăuda cu faptul că ai donat sau că ai ajutat pe cineva este un păcat. Gestul trebuie făcut cu modestie, dacă tot îl faci. Pentru alţii, a dărui este un pansament pentru propriul suflet, dăruim mai mult atunci când aflăm veşti proaste sau când ne simţim vinovaţi de ceva şi vrem cumva să compensăm. Dacă dăruieşti gândindu-te doar la celălalt, fără să aştepţi nicio recompensă sau recunoaştere, este în regulă, e o faptă bună. Altfel, rişti priviri dezaprobatoare.

Eu cred că indiferent de motivul pentru care o faci, a ajuta este bine. Avem această putere. Dacă poţi să cumperi un cadou, să ajuţi un copil  sau să donezi bani pentru o emisiune de radio, e bine pentru noi toţi să o faci. Vino să “te lauzi”, să îmi aminteşti şi mie că pot să fac acelaşi lucru şi să te felicit. Sunt lucruri care ne bucură în fiecare zi şi care fără donaţii nu ar mai exista. Sunt copii vindecaţi, case restaurate, tineri încurajaţi sa creeze, invenţii de tot felul.

Nu cred  că lipsa de modestie este problema, ci lipsa de iniţiativă şi de dorinţă în a face. Este uşor să stai pe margine şi să critici. Este şi mai uşor să îţi pui căştile şi să nu mai auzi nimic. Este destul de greu să cauţi proiecte care îţi plac, care te inspiră şi pe care poţi să le faci să se întâmple. Partea frumoasă este că o dată ce le-ai găsit, eşti cineva pentru cineva pe care îl admiri. Exişti şi tu acolo, în ideea aia bună. Şi asta în sine cred că e o mare bucurie.

Orgolii

Involuntar ajung să mă compar cu alţii. În copilărie comparam neajunsurile noastre cu abundenţa familiei de la etajul inferior. Mama compara notele mele cu ale lor. Nota 10 era 10 doar dacă a copilului vecinei era 9, altfel lucrarea a fost uşoară. Nici sistemul nu ne-a ajutat, din contră. Pe lângă ambiţia părinţilor, a apărut şi lupta între copii pentru cele mai bune note. Notele ne asigurau un loc la un liceu bun. Mate-info – cuvinte magice care deschideau porţi spre vieţi de succes. Unii le au. Unii s-au pierdut în labirint. A rămas vocea de a fi mai bun decât celălalt. La muncă, la jocuri, în relaţii, etc.

Sunt oameni care aleg să o ignore conştient. Pe unii îi impulsionează să muncească mai mult, să-şi demonstreze corect superioriatea. Altora însă, le şopteşte viclean că pot fi mai buni demonstrând că ceilalţi sunt răi. Răul din ei vede răul din alţii. Şi uite aşa, o lume cu chiote de copii, cu dragoste, cu pace devine pentru unii un câmp de luptă. Ne contrazicem, luptăm pentru ultimul cuvânt, pentru impunerea punctului de vedere, pentru justificarea nevinovăţiei. Se fac tabere şi bisericuţe, se consumă energie, se nasc conflicte, se sting cu durere.  E ca un foc de tabără în care ardem lemnele cu care am fi putut construi o cabană. Uneori suntem conştienti, dar scânteile, spectacolul ne hipnotizează şi ne fac să mergem să căutam alte şi alte lemne. Când obosim, se găsesc câţiva care să ne impulsioneze. Ardem şi brad, ardem orice. 

Se face dimineaţă. Natura îşi urmează ritmul, florile se scutură de rouă, în Paris se deschid cafenelele, o mama îşi hrăneşte copilul la sân, marea e calmă, iar noi suntem frânţi şi mirosim îngrozitor a fum. Pentru ce?

Limitarea oamenilor puternici

Sunt in tren si citesc despre preocuparea antreprenorilor din Romania pentru scaderea natalitatii. Spun ca daca discrepanta dintre numarul de tineri si cel de persoane in varsta se mentine sau chiar creste, nici ei nu vor mai avea pe cine angaja. Ma bucur ca au pus si astfel de subiecte pe masa insa sunt curioasa ce fel de solutii vor gasi pentru a convinge o generatie de oameni puternici,care stiu ce este cel mai bine pentru ei, sa “includa” asta in “lista de prioritati”. 

Suntem multi care ne dorim copii. Problema este ca ei vor veni la un moment dat, cand o sa avem cu cine.

Nu am citit despre subiect, dar imi permit sa scriu cateva randuri, bazandu-ma pe ce-am trait si pe ce vad in jurul meu. Eu cred ca am dezvoltat o noua boala pe care am numit-o autosuficienta combinata cu scepticism exagerat fata de intentiile unui partener de sex opus. Vineri am iesit in oras, am schimbat doua locatii, am petrecut 5-6 ore inconjurata de multimi de oameni. Nimeni nu a intrebat pe nimeni de vorba ca nu e frumos sa te bagi asa in seama, ne-am delimitat spatii personale pe care ni le-am respectat reciproc, ne-am cerut politicos scuze la cea mai mica atingere involuntara. Conversatia, dansul in pereche, zambitul nu se mai potrivesc cu atitudinea eului autosuficient si prin urmare au cam fost scoase din program. 

In multe cazuri, pasiunile comune au facilitat formarea si consolidarea cuplurilor. Ne imprieteneam cand jucam, alergam, cantam, dansam. invatam. Acum nu mai alergam impreuna pentru ca fiecare are programul lui de sport, riguros construit de diverse aplicatii smartphone Suntem atenti la puls, la pace, la viteza medie, la felul in care alergam. Trecem unii pe langa altii, ne intersectam privirile si ne continuam programul de atrenament. Citim singuri in cafenele faine, cantam la chitara acasa, ascultam muzica, vizionam filme si ne plimbam singuri. A fi intrerupt este cumva echivalent cu a fi deranjat. A intrerupe, a invita, a initia este in multe cazuri egal cu a fi vulnerabil, imatur, un pic penibil si..refuzat.

Imi doresc sa ne vindecam de scepticism si sa redescoperim frumusetea vulnerabilitatii. Sa decoperim si sa apreciem stanjeneala celuilalt, nu fermitatea discursului si taria autocotrolului. Sa initiem conversatii, sa recunoastem frumusetea si sa o complimentam. Sa ne zambim mai mult, sa avem incredere in bunul simt si ratiunea curata a celuilalt. Atunci cand vin, sa lasam fluturasii sa invadeze stomacul, fara sa-i distrugem rapid cu amintiri dureroase. As vrea sa cred ca procentul copiilor nascuti din relatii incepute cu stangacie si emotie este mai mare decat al celor nascuti din eprubete si ca asa se va mentine.

Asa ca dragi antreprenori, va rog sa va ganditi si la modalitati de evadare din confortul singuratatii asumate si cresterea proactivitatii in initierea unei relatii. Cred ca avem nevoie de oameni care sa ne inspire si sa ne ajute si aici.