Bucuria de a dărui

Atunci când oferi un cadou, când ajuţi un om sau îi faci o surpriză, pentru cine o faci?

 

Acest “pentru cine” are câteodată o importanţă mai mare decât gestul în sine. 

Pentru unii oameni, a te lăuda cu faptul că ai donat sau că ai ajutat pe cineva este un păcat. Gestul trebuie făcut cu modestie, dacă tot îl faci. Pentru alţii, a dărui este un pansament pentru propriul suflet, dăruim mai mult atunci când aflăm veşti proaste sau când ne simţim vinovaţi de ceva şi vrem cumva să compensăm. Dacă dăruieşti gândindu-te doar la celălalt, fără să aştepţi nicio recompensă sau recunoaştere, este în regulă, e o faptă bună. Altfel, rişti priviri dezaprobatoare.

Eu cred că indiferent de motivul pentru care o faci, a ajuta este bine. Avem această putere. Dacă poţi să cumperi un cadou, să ajuţi un copil  sau să donezi bani pentru o emisiune de radio, e bine pentru noi toţi să o faci. Vino să “te lauzi”, să îmi aminteşti şi mie că pot să fac acelaşi lucru şi să te felicit. Sunt lucruri care ne bucură în fiecare zi şi care fără donaţii nu ar mai exista. Sunt copii vindecaţi, case restaurate, tineri încurajaţi sa creeze, invenţii de tot felul.

Nu cred  că lipsa de modestie este problema, ci lipsa de iniţiativă şi de dorinţă în a face. Este uşor să stai pe margine şi să critici. Este şi mai uşor să îţi pui căştile şi să nu mai auzi nimic. Este destul de greu să cauţi proiecte care îţi plac, care te inspiră şi pe care poţi să le faci să se întâmple. Partea frumoasă este că o dată ce le-ai găsit, eşti cineva pentru cineva pe care îl admiri. Exişti şi tu acolo, în ideea aia bună. Şi asta în sine cred că e o mare bucurie.

Orgolii

Involuntar ajung să mă compar cu alţii. În copilărie comparam neajunsurile noastre cu abundenţa familiei de la etajul inferior. Mama compara notele mele cu ale lor. Nota 10 era 10 doar dacă a copilului vecinei era 9, altfel lucrarea a fost uşoară. Nici sistemul nu ne-a ajutat, din contră. Pe lângă ambiţia părinţilor, a apărut şi lupta între copii pentru cele mai bune note. Notele ne asigurau un loc la un liceu bun. Mate-info – cuvinte magice care deschideau porţi spre vieţi de succes. Unii le au. Unii s-au pierdut în labirint. A rămas vocea de a fi mai bun decât celălalt. La muncă, la jocuri, în relaţii, etc.

Sunt oameni care aleg să o ignore conştient. Pe unii îi impulsionează să muncească mai mult, să-şi demonstreze corect superioriatea. Altora însă, le şopteşte viclean că pot fi mai buni demonstrând că ceilalţi sunt răi. Răul din ei vede răul din alţii. Şi uite aşa, o lume cu chiote de copii, cu dragoste, cu pace devine pentru unii un câmp de luptă. Ne contrazicem, luptăm pentru ultimul cuvânt, pentru impunerea punctului de vedere, pentru justificarea nevinovăţiei. Se fac tabere şi bisericuţe, se consumă energie, se nasc conflicte, se sting cu durere.  E ca un foc de tabără în care ardem lemnele cu care am fi putut construi o cabană. Uneori suntem conştienti, dar scânteile, spectacolul ne hipnotizează şi ne fac să mergem să căutam alte şi alte lemne. Când obosim, se găsesc câţiva care să ne impulsioneze. Ardem şi brad, ardem orice. 

Se face dimineaţă. Natura îşi urmează ritmul, florile se scutură de rouă, în Paris se deschid cafenelele, o mama îşi hrăneşte copilul la sân, marea e calmă, iar noi suntem frânţi şi mirosim îngrozitor a fum. Pentru ce?